Drapelul de onoare
2007-06-06 00:00

Comisia pentru mediu, amenajarea teritoriului şi a puterilor locale a Adunării Parlamentare acordă diferite recompense oraşelor şi autoritatilor locale ca recunoastere a activităţilor lor europene. Ele pot avea dreptul la una din următoarele distincţii: Diploma europeană, Drapelul de onoare, Placheta de onoare şi Premiul Europei.
Municipiul Satu Mare a trimis spre analiză comisiei europene în decembrie 2005, un document care conţine informaţii despre evenimentele care au avut loc în Satu Mare în anul 2005. Drept urmare, în timpul întâlnirii de la Paris din 11 mai 2006, municipiului Satu Mare i-a fost decernată Diploma europeană, diplomă care a fost înmânată oficial primarului municipiului la ceremonia care a avut loc în 26-30 iunie, la Strasbourg.

Pentru a participa la cea de-a doua etapă a acestei recunoaşteri şi premieri din partea Parlamentului European, Primăria Satu Mare a realizat şi trimis spre analiză, în continuare, un material care cuprinde evenimentele şi relaţiile de impact European care au avut loc şi au fost stabilite pe parcursul anului 2006.

Comisia pentru mediu, amenajarea teritoriului şi a puterilor locale a Adunării Parlamentare, s-a intrunit în cursul săptămânii trecute, la Paris şi a hotărât acordarea municipiului Satu Mare a celei de a doua distincţii europene şi anume ,,Steagul de onoare,, acesta urmând să fie înmânat primarului oraşului în cadrul unei ceremonii organizate la Satu Mare , în prezenţa cel puţin a unui membru din Consiliul Europei.

Înapoi