Premieră în România: Regiunile de Dezvoltare din Transilvania susțin împreună proiecte comune
2018-06-13 16:09:41

Premieră în România: Regiunile de Dezvoltare din Transilvania  susțin împreună proiecte comune

 

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a participat marți, 12 iunie, în Brașov, la o întâlnire a reprezentanțiilor ADR Centru și ADR Nord-Vest cu autoritățile locale și județene din cele două regiuni. De asemenea, în cadrul întâlnirii, județul Satu Mare a fost reprezentat de administratorul public, Nagy Szabolcs.


Tema întâlnirii a fost implementarea Programului Operațional Regional 2014-2020 și pregătirea portofoliului regional de proiecte. Pe de altă parte s-au purtat discuții privind stabilirea unei poziții comune a primarilor din cele două regiuni pentru susținerea unor proiecte de interes inter-regional și național, pe care autoritățile centrale le-au amânat sau le-au lăsat la nivel de proiect, dar fără de care nici regiunile în discuție, nici România ca stat european nu se pot dezvolta.


Autostrada Transilvania, prioritatea zero a judeţelor


Autostrada Transilvania a fost principalul proiect pentru care toate județele din zona cetrală, de vest și de nord-vest a României s-au declarat dispuse să lupte, dar nu este însă și singurul.


Legat de acest proiect, primarul municipiului Satu Mare a subliniat necesitatea finalizării Autostrăzii Transilvania care trebuie să fie prioritatea zero a judeţelor din centrul şi nord-vestul României.


„Este inadmisibil ca din Satu Mare să am acces către șase capitale europene într-un timp mai scurt decât fac până la București, capitala României. Hărțile și planurile miniștrilor arată bine, dar realitatea arată că suntem la minus, nici măcar la zero, dacă este să vorbim de infrastructura europeană de transport din România", a declarat primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor.


Acțiunea de la Brașov este un prim pas pentru realizarea unei strategii comune a celor trei regiuni din centrul, vestul și nord-vestul țării, precum și a adoptării unei poziții unitare în relația cu autoritățile guvernamentale și europene. Unificarea regiunilor de dezvoltare din Transilvania va duce la implementarea mai rapidă a unor proiecte regionale și la dezvoltarea tuturor județelor implicate.

 

 

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Satu Mare

 

 

Galerie Foto

Înapoi