INFORMARE cu privire la activitatea Poliției Locale - ianuarie 2018
2018-02-08 14:52:00

INFORMARE cu privire la activitatea Poliției Locale - ianuarie 2018

În conformitate cu prevederile legale în vigoare şi potrivit competenţelor, în această perioadă poliţiştii locali au fost angrenaţi în mai multe acţiuni privind asigurarea ordinii şi siguranței publice, prevenirea şi combaterea încălcării normelor legale privind curăţenia municipiului, actelor de comerţ ilicit stradal, de combatere a cerşetoriei, gestionarea situaţiei persoanelor fără adăpost, protecţia mediului înconjurător, a parcării ilegale în zonele şi locurile stabilite prin Planul pentru ordine şi siguranţă publică a municipiului, după cum urmează: 

 

  • s-a efectuat serviciul de patrulare pe fiecare din cele 5 sectoare din oraş în funcţie de necesităţi şi posibilităţi pentru asigurarea liniştii şi siguranței publice în municipiu;
  • pentru îmbunătăţirea sistemului de siguranţă publică în municipiul Satu Mare se organizează zilnic patrule mixte împreună cu agenţii poliţiei municipiului Satu Mare. În cadrul acestor activităţi comune s-a intervenit în diverse situaţii, cum ar fi: aplanarea unor scandaluri în localuri publice sau imobile cu destinaţie de locuinţă, constatarea de infracţiuni cu violenţă sau furturi, patrulări pentru prevenirea comiterii de fapte antisociale.
  • au fost incluse în itinerariile de patrulare Şcolile cu clasele I - VIII: "Mircea Eliade", „Bălcescu-Petofi", „Avram Iancu", „Lucian Blaga", „Ion Creangă", „Octavian Goga", „Constantin Brâncoveanu" , Grup Şcolar de Industrie Alimentară ,,George Emil Palade", arondate instituţiei noastre, în vederea menţinerii ordinii şi siguranței publice, prevenirea actelor de violenţă şi descurajarea comiterii unor fapte antisociale, situaţiile apărute fiind soluţionate cu promptitudine;
  • s-a asigurat permanent paza şi ordinea publică la obiectivele de interes local : Primăria Municipiului Satu Mare, Direcţia Impozite şi Taxe Locale, Direcţia de Evidenţă al Persoanelor, Grădina Romei, Pasajul pietonal Corneliu Coposu şi Parcul Libertăţíi ; 
  • au fost supravegheate periodic terenurile de joacă amenajate în municipiul Satu Mare; s-a acţionat pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care au oprit autovehiculele în alte locuri decât cele special amenajate, pe spaţii verzi, pe terenuri destinate spaţiului verde, în zone cu regim de rezervare, ori au blocat accesul în parcare, în curţi, sau au circulat cu autovehiculele pe un sector de drum unde este amplasat indicatorul rutier „Accesul interzis", ori nu au respectat indicatoarele rutiere referitoare la masa maximă autorizată ori traseul aprobat, etc. De asemenea, au fost aplicate sancţiuni pietonilor care au traversat strada prin loc nepermis ori pe culoarea roşie a semaforului, bicicliştilor care circulau pe sectoare de drum interzise circulaţiei bicicletelor sau nu erau echipaţi corespunzător, mopediştilor şi căruţaşilor care nu respectau prevederile legale referitoare la circulaţia acestor tipuri de vehicule. 
  • s-au desfăşurat acţiuni de depistare a persoanelor care apelează la mila publică pe raza municipiului Satu Mare şi de combatere a acestui fenomen, fiind depistate 68 si sanctionate 13 persoane. 
  • în conformitate cu prevederile Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, au fost identificate 11 vehicule, fiind aplicate somaţii, 13 au fost ridicate de către proprietari, iar 40 sunt în lucru. 
  •  în zilele de miercuri şi duminică au fost întreprinse activităţi pentru combaterea comerţului stradal neautorizat din zona Pieţei de Vechituri, persoanele care aveau expuse mărfuri pe trotuare fiind îndrumate în incinta pieţei, nefiind semnalate incidente în aceste cazuri;
  • au fost executate 35 mandate de aducere emise de instanţele de judecată sau de Parchet, pe numele persoanelor care domiciliază în raza de competenţă a Poliţiei Locale;
  • în conformitate cu prevederile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat şi în baza Protocolului de colaborare încheiat cu Serviciului Public de Asistenţă Socială, pe raza municipiului Satu-Mare au fost desfăşurate 12 acţiuni cu beneficiarii de ajutor social, sub îndrumarea cadrelor de specialitate a respectivului serviciu, prin care s-au executat activităţi în folosul comunităţii ce constau în curăţarea locurilor unde au fost amplasate ilegal diferite afişe, curăţarea zonelor unde au fost depistate depozitări ilegale de deşeuri, activități de curățenie, ocazie cu care s-au strâns 18 metri cubi de resturi menajere. La aceste activităţi au participat în medie 8 persoane beneficiare de ajutor social. Locaţiile unde s-a lucrat au fost: str. Cloşca, Dorobanţilor, Cimitirul Eroilor, Ştrandul Vechi, Digurile râului Someş, etc.
  • a fost organizată o acţiune în colaborare cu lucrători de la Transurban pentru depistarea persoanelor care circulă fără bilete, fiind depistate şi sancţionate contravenţional 15 persoane.
  • s-a menţinut ordinea şi liniştea publică cu ocazia desfăşurării manifestărilor dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, precum şi ocazia desfăşurării a două mitinguri antiguvernamentale; 
  • s-a asigurat protecţia reprezentanţilor D.G.A.S.P.C., S.P.A.S., D.S.P., Biroul Disciplina în construcţii din cadrul Primăriei în efectuarea unor anchete sau controale specifice;
  • în cursul lunii ianuarie patrula mixtă a constatat o infracţiune (furt din magazin, persoana suspectă fiind reţinută pentru continuarea cercetărilor;
  • s-a asigurat ordinea și liniștea publică la sala de sport de pe str. Ady Endre cu ocazia desfășurării unui meci de baschet; 
  • în cursul lunii au fost organizate 20 acţiuni pe linie de mediu şi salubrizare în vederea depistării depozitărilor ilegale de resturi vegetale şi menajere , fiind aplicate 40 de sancţiuni;
  • au fost organizate 2 acțiuni de verificare a legalității ocupării locuințelor sociale de pe strada Târnavei și strada Zefirului de către persoanele care locuiesc în aceste locații, precum și a ocupării ilegale a domeniului public cu construcții improvizate. Cu aceste ocazii au fost legitimate 160 de persoane, fiind aplicate 10 sancțiuni contravenționale.

 

SANCŢIUNI CONTRAVENŢIONALE


În luna ianuarie 2018 s-au aplicat 761 sancţiuni contravenţionale din care 240 au fost cu avertisment şi 521 cu amendă în valoare totală de 141.1695 lei, din care:


• la HCL 33/2011 - privind stabilirea unor contravenţii în domeniul edilitar - gospodăresc, ordinii, curăţeniei şi igienei publice în municipiul Satu Mare, au fost aplicate 159 sancţiuni contraveţionale din care 59 cu avertisment şi 100 cu amendă în valoare totală de 20.050 lei, în general pentru:
‒ neîntreţinerea în stare corespunzătoare a curăţeniei şi igienei în clădiri, locuinţe, anexe gospodăreşti, curţi, grădini, spaţii publice în jurul imobilelor aflate în întreţinerea asociaţiilor de proprietari sau a proprietarilor (locatarilor), persoane fizice sau juridice;
‒ neluarea de către asociaţiile de proprietari sau de către proprietari (locatari) a măsurilor necesare pentru repararea şi funcţionarea în stare de siguranţă în exploatare a clădirilor şi a instalaţiilor aflate în folosinţă comună: instalaţii de alimentare cu apă potabilă, de canalizare, de încălzire şi preparare a apei calde, instalaţii de alimentare cu energie electrică, gaze naturale, centrale termice comune, antenă colectivă, telefonie, ascensoare şi alte asemenea;
‒ ocuparea domeniului public cu orice fel de construcţii sau materiale, montarea schelelor sau macaralelor de construcţii, containerelor, montarea de mobilier, chioşcuri, corturi sau tonete pentru desfăşurarea unor activităţi comerciale, cu parcuri de distracţii şi altele, fără aprobarea Primăriei sau fără achitarea taxelor legale;
‒ executarea de lucrări de orice natură în carosabil, trotuare, zone verzi fără autorizaţie eliberată de către Primărie;
‒ abandonarea deşeurilor şi a ambalajelor pe spaţiile verzi, căile de comunicaţie, în locuri publice sau pe orice terenuri virane de lângă căile de comunicaţie, aparţinând domeniului public sau privat al municipiului sau aflate în proprietate privată;
‒ depozitarea deşeurilor rezultate din activităţile economice sau din demolări de construcţii în sau lângă recipienţii amplasaţi pe platformele de precolectare ale deşeurilor menajere de pe domeniul public;
‒ depozitarea sau împrăşierea resturilor menajere şi a altor deşeuri lângă containerele ori recipientele de gunoi amplasate pe platformele de precolectare, sau în alte locuri decât cele amenajate în acest scop şi introducerea în recipienţii colectori de deşeuri menajere a deşeurilor rezultate din îngrijiri medicale, inclusiv la domiciliu;
‒ introducerea în recipienţii destinaţi colectării selective a altor tipuri de deşeuri;
‒ blocarea, inclusiv cu autoturisme, a accesului utilajelor de colectare şi transport a deşeurilor menajere la recipienţii amplasaţi pe platformele de precolectare de pe domeniul public;
‒ aprinderea sau întreţinerea focului pe domeniul public, în pieţe, la rampa de depozitare a deşeurilor menajere, aprinderea şi arderea deşeurilor menajere de orice fel în curţi sau pe alte terenuri private, fără respectarea măsurilor legale de prevenire a incendiilor, precum şi incendierea containerelor de deşeuri de pe platformele de depozitare;
‒ deteriorarea spaţiilor verzi sau a plantaţiilor de orice fel prin smulgere, rupere, tăiere, călcarea sau efectuarea de tăieri neautorizate de arbori, din zonele aparţinând domeniului public;
‒ aruncarea hârtiilor, ambalajelor, ţigărilor sau a cojilor de seminţe de către pietoni sau din autoturisme pe trotuare, carosabil sau zonele verzi;
‒ săvârşirea unor acte, fapte ori gesturi de natură de a împiedica folosirea normală a locuinţei;
‒ satisfacerea necesităţilor fiziologice pe spaţii aparţinând domeniului public, în scări de bloc sau în orice alte locuri accesibile publicului;
‒ producerea de disconfort de orice fel (fonic, olfactiv, igienico sanitar, etc.) de către animalele de companie (câini, pisici, iepuri, păsări şi altele) deţinute în blocuri de locuinţe, imobile cu mai mulţi locatari ce au curţi şi dependinţe comune;
‒ staţionarea vehiculelor în locuri nepermise;

 

• la Legea 61/ 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, s-au aplicat 118 sancţiuni contravenţionale din care 6 cu avertisment şi 112 cu amendă în valoare totală de 35.300 lei, în principal pentru:


‒ săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice;
‒ apelarea în mod repetat, la mila publicului, precum şi determinarea unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte;
‒ atragerea de persoane, sub orice formă, săvârşită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obţine foloase materiale, precum şi îndemnul sau determinarea, în acelaşi scop, a unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte;
‒ pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile autorităţilor publice centrale şi locale, instituţiilor publice, instituţiilor de învăţământ şi spaţiilor aparţinând acestora, indiferent de destinaţia lor, regiilor autonome, societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, partidelor sau altor formaţiuni politice, organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, ambasadelor şi reprezentanţelor altor state ori ale organizaţiilor internaţionale de pe teritoriul României, precum şi ocuparea fără drept a terenurilor aparţinând ambasadelor şi reprezentanţelor sau a terenurilor situate în perimetrul acestora ori refuzul de a le părăsi la cererea organelor de ordine;
‒ scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereţii clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosinţă comună aflate în locuri publice, deteriorarea prin orice mijloc a acestora, precum şi dezlipirea sau distrugerea, fără drept, a reclamelor, anunţurilor şi afişelor legal expuse în locuri anume destinate;
‒ consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, sau alte locuri prevăzute de lege. În incinta acestor locuri publice se pot consuma băuturi alcoolice prin delimitarea unor spaţii special amenajate pentru consumarea băuturilor alcoolice, prin hotărârea conducerilor locurilor publice respective. Sunt exceptate localurile de alimentaţie publică şi turism, cum sunt: restaurante, baruri şi discoteci. În locurile publice enumerate se interzice cu desăvârşire consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani;
‒ provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice;
‒ tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă;
‒ tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora;
‒ refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau de menţinere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu;
‒ neluarea de către părinţi sau de către persoanele cărora li s-a încredinţat spre creştere şi educare un minor în vârstă de până la 16 ani sau care au în îngrijire un alienat ori debil mintal a măsurilor necesare pentru a-l împiedica de la fapte de vagabondaj, cerşetorie sau prostituţie;


• HCL nr. 62/2016 pentru aprobarea Regulamentului de funcţionare al sistemului privind controlul, limitarea şi taxarea staţionărilor în municipiul Satu Mare s-au aplicat 2 sancţiuni contravenţionale din care 1 cu avertisment şi 1 cu amendă în valoare totală de 200 lei;


• la HCL nr. 1/2016 privind aprobarea Regulamentului pentru autorizarea şi funcţionarea unităţilor comerciale în municipiul Satu Mare s-a aplicat 1 sancţiune contravenţională;


• la HCL nr. 137/2012 privind aprobarea Regulamentului pentru expunerea de afişe cu scopul promovării unor evenimente s-a aplicat 1 sancţiune contravenţională cu amendă în valoare de 1.000 lei;


• HCL nr. 263/2016 pentru aprobarea Regulamentului de funcţionare al sistemului privind controlul, limitarea şi taxarea staţionărilor în municipiul Satu Mare s-au aplicat 34 sancţiuni contravenţionale din care 8 cu avertisment şi 26 cu amendă în valoare totală de 5.400 lei;


• la H.G.1391/2006 privind circulaţia pe drumurile publice s-au aplicat 426 sancţiuni contravenţionale din care 162 cu avertisment şi 264 cu amendă în valoare totală de 79.025 lei;


• la O.U.G. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, resedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români s-au aplicat 20 sancţiuni contravenţionale din care 3 cu avertisment şi 17 cu amendă în valoare totală de 720 lei;


RECLAMAŢII, SESIZĂRI


Pe lângă acţiunile stabilite pentru această perioadă, poliţiştii locali au răspuns la solicitările cetăţenilor adresate direct instituţiei, atât telefonic, cât şi în scris. Numărul sesizărilor primite în această lună de la sătmăreni se ridică la 257 din care 254 au fost telefonice şi 3 reclamaţii scrise. După verificări, cele care s-au confirmat au fost soluţionate dar au existat şi reclamaţii nefondate.


De asemenea, în cadrul dispeceratului de la Serviciul Supraveghere Video au fost 211 de autosesizări şi au fost predate reprezentanţilor I.P.J. Satu Mare 2 înregistrări video necesare soluţionării unor cauze de natură contravenţională sau penală.

 

 

 

Director General                                                                                                  Şef serviciu
Chișluca Vasile                                                                                                   Balint Eudochia

 

 

Înapoi