Încurajăm tinerii să se orienteze către voluntariat!
2019-10-02 15:29:18

Încurajăm tinerii să se orienteze către voluntariat!

Miercuri, 2 octombrie 2019, cu începere de la ora 14,00, în parcul central din Piața Libertății, sătmărenii au avut ocazia de a împărtăși bucuria de a fi voluntar. Evenimentul Festivalului Voluntariatului este o adevărată sărbătoare a implicării, a împlinirii de a face ceva ce contează pentru cei din jur, a entuziasmului de a acționa alături de oameni care împart aceleași valori.

 

Aflat la cea de a patra ediție, evenimentul este realizat, în cadrul proiectului „Voluntariat - resursă pentru comunitate 2019", susținut de către Direcția pentru Sport si Tineret Satu Mare și realizat de către Asociația Stea în parteneriat cu alte 20 organizații și instituții sătmărene. Primăria Municipiului Satu Mare este partener al evenimentului. 


Festivalul s-a adresat în mod special tinerilor cu vârste între 14 și 35 de ani, care au fost invitați să descopere detalii despre programele de voluntariat și oportunitățile de educație nonformală care există în județul Satu Mare în domenii precum: protecția copilului, servicii sociale, tineret, cultură, artă, protecția mediului, ecologie, turism, sport și altele. Scopul evenimentului este de a sensibiliza tinerii cu privire la multitudinea de oportunități de dezvoltare personală ce li se oferă, încurajându-i să-și folosească o parte din timpul liber pentru a investi în viitorul lor, având în vedere beneficiile pe care le pot dobândi prin implicarea în activități de voluntariat.

 

Primăria Municipiului Satu Mare a fost reprezentată la eveniment de viceprimarul Adrian Albu și echipa Direcției de Asistență Socială Satu Mare coordonată de directorul Adrian Bălaj. 

 

"Implicarea în diverse activități de voluntariat reprezintă un prim pas către o carieră de success, iar activitatea este considerate experiență profesională. Astăzi, echipa noastră a participat la o nouă ediție a Festivalului Voluntarilor din Satu Mare. Dragi elevi, vă așteptăm cu brațele deschise, cu voie bună și cu multe activități care vă vor ajuta să vă descoperiți și să vă dezvoltăți noi abilități și aptitudini. Puteți deveni voluntar în cadrul Centrului Multifuncțional Alter Ego, la Centrul Social de Urgență- Adăpostul de noapte și la Centrul Social "Prichindelul". Aplică și alătură-te echipei noastre ca voluntar!" a fost mesajul Direcției de Asistență Socială Satu Mare. 

 

 

Înapoi