Ședința ordinară a Consiliului Local Satu Mare din data de 27.08.2020 Proiect de hotărâre nr. 18
2020-08-25

ROMÂNIA
JUDEŢUL SATU MARE
CONSILIUL LOCAL AL
MUNICIPIULUI SATU MARE

 


PROIECT

 


HOTĂRÂREA Nr. ____________
privind aprobarea documentaţiei P.U.Z. - Ansamblu de locuinţe colective, spaţii comerciale, servicii şi agrement în municipiul Satu Mare, Str. Careiului nr.1-3

 


 

Consiliul local al Municipiului Satu Mare întrunit în şedinţa ordinară din data de 27.08.2020.
Luând act de cererea depusă de către S.C.SATURN S.A., în calitate de beneficiari, înregistrată la Primăria Municipiului Satu Mare sub nr. 22101/19.05.2020.
Analizând proiectul de hotărâre nr. 36942/21.08.2020, referatul de aprobare al Primarului municipiului Satu Mare nr. 36940/21.08.2020, în calitate de iniţiator, avizul favorabil al Arhitectului şef nr. 8/10.07.2020, raportul de specialitate al Arhitectului şef nr. 31711/16.07.2020 şi 36941/21.08.2020, Raportul de specialitate al Serviciului Juridic nr.33705/29.07.2020 şi avizele Comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Satu Mare,
Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
În conformitate cu prevederile:
- art. 25 alin. (1), art. 37 alin. (1)- (1^3), art. 45 lit. b, art. 47, art. 56 alin. (4), alin.(6) ale Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile art. 18 din Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 233/2016, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul şi de elaborare şi actualizare a documentaţiilor de urbanism , cu modificările şi completările ulterioare ;
- secţiunea a 3-a din Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism;
- prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. c); art. 139 alin. (3) lit. e) , art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ,

Adoptă prezenta


H O T Ă R Â R E

 


 

Art. 1. Se aprobă documentaţia P.U.Z. - Ansamblu de locuinţe colective, spaţii comerciale, servicii şi agrement .
Amplasament: Satu Mare, Str. Careiului nr.1-3, întocmită de SIGMA PROIECT SA, în conformitate cu proiectul nr. 02-7455/2018 şi în conformitate cu anexele.

Art. 2. Prezenta documentaţie de urbanism are valabilitate 2 (doi) ani de la data aducerii la cunoştinţă publică.

Art.3. Autorizaţia de construire se va elibera numai după recepţia echipării tehnico edilitare ( apă-canal , gaz , energie electrică ) în conformitate cu art.13 al.2 , art. 28 al.1 şi 2 din Regulamentul Genaral de Urbanism .

Art.4. Autorizaţiile de construire se vor elibera numai după obţinerea acordului beneficiarului dreptului de servitute din c.f. 182301.

Art. 5. Echiparea tehnico - edilitară se va realiza de investitor/beneficiar, de la reţelele existente în zonă.

Art. 6. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredinţează Primarul Municipiului Satu Mare şi Arhitectul şef.

Art. 7. Prezenta documentaţie se comunică prin intermediul secretarului municipiului Satu Mare, în termenul prevăzut de lege, beneficiarului S.C.SATURN S.A., Primarului Municipiului Satu Mare, Arhitectului şef , Instituţiei Prefectului Judeţului Satu Mare, Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Satu Mare prin intermediul Serviciului Urbanism şi Dezvoltare Urbană şi se aduce la cunoştinţă publică.

 

 

 

INIŢIATOR PROIECT,
PRIMAR
Kereskényi Gábor


AVIZAT
SECRETAR GENERAL
Mihaela Maria Racolţa

 

 

 

 


redactat în 2ex
R.M.

 

Fișiere atașate

Înapoi