HCL 173 / 2020-09

ROMÂNIA
JUDEŢUL SATU MARE
CONSILIUL LOCAL AL
MUNICIPIULUI SATU MARE

 

 

 


HOTĂRÂREA nr. 173/24.09.2020
privind acordarea cu titlu gratuit a dreptului de uz şi servitute, către Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord S.A.- Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice Satu Mare, asupra unor terenuri situate în municipiul Satu Mare, str. Poligonului și str. Sânzienelor

 

 

 

Consiliul Local al Municipiului Satu Mare întrunit în ședința ordinară din data de 24.09.2020,
Analizând:
-proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 40498/15.09.2020,
-referatul de aprobare al Primarului municipiului Satu Mare, înregistrat sub nr.40500/15.09.2020 în calitate de inițiator,
- raportul de specialitate al Serviciului Patrimoniu Concesionări Închirieri înregistrat sub nr.40501/15.09.2020,
- raportul Serviciului Juridic înregistrat sub nr. 40867/17.09.2020,
- adresa nr.36963/06.08.2020 înaintată de către Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord S.A. - Sucursala Satu Mare, înregistrată la Primăria municipiului Satu Mare sub nr. 29868/07.07.2020,
- Certificatul de Urbanism nr. 404/18.06.2020,
- avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Satu Mare,
Luând în considerare prevederile:

- art.749, art. 755-756 din Codul Civil
- art. 12 alin. (2) lit. a) şi lit. c) coroborate cu cele ale alin. (3) şi alin. (4) ale aceluiași articol din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare,
- ale Legii privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c) coroborat cu alin (6) lit. a), ale art. 139 alin. (3) lit. g), precum şi ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, aprobat prin OUG nr. 57/2019,
Adoptă prezenta:

 

 

H O T Ă R Â R E

 

 

 

Art. 1. Se acordă cu titlu gratuit dreptul de uz și servitute, către Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord S.A. - Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice Satu Mare, asupra suprafeței de 5,0 mp teren, ocupată de 5 buc. firide de racord rețea amplasate pe 5 locații diferite de câte 1 mp, pe str. Poligonului și în gabaritul trotuarului pe str. Sânzienelor, conform planului de situație anexat, planșa nr.1.
Art. 2. Se acordă cu titlu gratuit dreptul de uz către Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord S.A. - Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice Satu Mare, asupra unei suprafețe de teren de 1400 mp teren, ocupată temporar, pe durata efectuării lucrărilor din care simultan ocupată va fi de 400 mp, distribuită pe 1÷2 locații, conform planului de situație anexat, planșa nr.2.
Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Primarul municipiului Satu Mare şi Serviciul Patrimoniu, Concesionări, Închirieri.
Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al municipiului Satu Mare, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Satu Mare, Instituției Prefectului - Județul Satu Mare Societății de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord S.A. - Sucursala Satu Mare și Serviciului Patrimoniu, Concesionări, Închirieri.

 

 

 

Președinte de ședință,                                                                                                     Contrasemnează
Kiss Iosif                                                                                                                               Secretar general,
                                                                                                                                          Mihaela Maria Racolţa


 

 

 

 

 

 

 

 

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 139 alin. (3) lit. g) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
Total consilieri în funcţie 23
Nr. total al consilierilor prezenţi 21
Nr total al consilierilor absenţi 2
Voturi pentru 21
Voturi împotrivă 0
Abţineri 0

 

 

 


Redactat în 6 exemplare originale

 

 

Fișiere atașate

Înapoi