Wolfenbüttel - Germania

 

Wolfenbüttel - imaginea unui oraş

 

 

  • Wolfenbüttel, oraş care s-a dezvoltat în jurul unei cetăţi documentate deja din 1118, devenind între anii 1432 - 1754 reşedinţa ducilor de Braunschweig-Lüneburg, este situat în Landul Saxonia Inferioară (Niedersachsen) la 52° 09´ 47´´ latitudine nordică şi 10° 32´ 19´´ longitudine de la Greenwich. Oraşul este aşezat în străvechea vale a râului Ocker, la o altitudine cuprinsă între 134 şi 74 de metri deasupra nivelului mării. Teritoriul oraşului însumează 1.446,64 ha, şi împreună cu cele 10 localităţi suburbane încorporate 7.845,57 ha. În anul 2002, localitatea număra 54.635 de locuitori, dintre care 3.303 de cetăţeni de origine străină.

 

  • Modernul oraş de astăzi are o istorie zbuciumată, jucând timp de mai bine de trei secole (1432-1754) rolul de însemnat centru politic şi cultural al regiunii din nordul Germaniei.
    Ducele Henric-Iuliu (1589-1613) a fondat aici primul teatru german cu trupă stabilă, şi deja din 1572 ducele a pus bazele primei colecţii de cărţi rare, viitoarea Bibliotecă Ducele August, renumită în lumea întreagă. In 1838 a fost pus în circulaţie între Braunschweig şi Wolfenbüttel primul tren de stat din Germania. Aici a apărut în 1609 "Aviso", primul ziar în limba germană.
    În decursul secolelor, s-a dezvoltat în jurul castelului din centrul oraşului vechi un oraş renascentist de o frumuseţe şi astăzi apreciată de numeroşii turişti care îl vizitează.
  • Oraşul se mândreşte astăzi cu aproape 600 de clădiri construite în secolele XVI-XVIII din bârne şi paiantă/cărămidă - în majoritatea lor restaurate. Din anul 1602, într-una din aceste clădiri istorice se află sediul Primăriei, într-o piaţă în care din 1570 se ţine târgul săptămânal. În apropiere, se găseşte impozanta catedrală Beatae Mariae Virgins construită intre 1608-1643, prima construcţie bisericeasă importantă a protestantismului din Germania, decorată la exterior cu nu mai puţin de 800 de decoraţiuni sculpturale.
  • Alte puncte turistice importante ale oraşului sunt: Castelul, renovat în mai multe rânduri, care adăposteşte un remarcabil muzeu, încăperi de protocol ale Primăriei, dar şi un liceu, Casa Lessing, unde a locuit şi creat marele om de cultură (a scris aici opera sa "Natan înţeleptul", renumită în întreaga lume), Arsenalul, astăzi o parte a Bibliotecii Ducele August, biserica Trinitatis, cartierul "Mica Veneţie", suburbia barocă Auguststadt cu străduţele sale romantice.
  • Cele mai cunoscute întreprinderi din Wolfenbüttel sunt firma Jägermeister, producătoarea renumitului lichior de plante, firma MKN, producătoare de bucătării de mare capacitate, întreprinderea de tehnică agricolă Welger, precum şi o întreprindere producătoare de ierbicide şi fungicide. Un mare număr dintre locuitori lucrează în uzinele de automobile Volkswagen din Wolfsburg, oraş situat în apropiere.
  • Cu un secol în urmă, Wolfenbüttel era încă considerat un oraş al grădinarilor, datorită numeroaselor grădini de zarzavat de la periferia sa. Astăzi nu au mai supravieţuit decât asociaţiile "Micii grădinari", care încearcă să păstreze tradiţiile acestei profesiuni. Locul grădinilor a fost luat de moderne ansambluri de locuinţe.
  • De remarcat faptul că în oraş activează 47 de asociaţii sportive cu 17.732 de membri, ceea ce înseamnă 32,5 % din populaţie.
  • Înfrăţirea dintre Satu Mare şi Wolfenbüttel a luat fiinţă în urma inundaţiilor catastrofale din 14 mai 1970, când acest oraş din Germania a sărit în ajutorul populaţiei sinistrate din Satu Mare, trimiţând de urgenţă mai multe transporturi de pături, textile, încălţăminte, alimente şi medicamente, dar şi alte bunuri.
  • Ca urmare a acestori acţiuni umanitare, care au continuat şi în anii următori, s-a semnat în primăvara anului 1974 (31 mai 1974), de către primarul Friedrich Ehrhoff şi colegul, omologul său din Satu Mare, Vasile Gîta, alături de secretarii celor două oraşe, Wolfgang Wessel şi dr. Iuliu Luţaş, Protocolul de Înfrăţire, la vremea aceea, primul de acest fel dintre un oraş din RFG cu un oraş din Româia.
  • Acest parteneriat s-a dezvoltat în decursul celor peste 30 de ani de la schimburi între delegaţii oficiale, la relaţii prieteneşti între un număr tot mai mare de cetăţeni de cele mai diverse categorii, elevi, cadre medicale, oameni de cultură şi artă, personal didactic, funcţionari ai administraţiei, oameni din conducerea unor întreprinderi, membrii ONG-urilor, ai asociaţiilor sportive, ansambluri artistice, cetăţeni obişnuiţi. Lista acţiunilor şi a proiectelor comune realizate în aceşti ani, dar mai ales după 1989, este aşa de amplă, că nu poate fi prezentată în acest cadru restrâns.
  • Primar al oraşului Wolfenbüttel este, din anul 1996, domnul Axel Gummert, care împreună cu viceprimarul Manfred Ammon, a fost distins cu titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Satu Mare, pentru meritele deosebite în cadrul dezvoltării parteneriatului dintre cele două oraşe.
  • Wolfenbüttel este înfrăţit şi cu oraşele Sèvres (Franţa), Kenosha (U.S.A.), Kamiena Gora (Polonia).


Sursa: Wolfenbüttel- imaginea unui oraş,
broşură editată în 2003 de Stadt Wolfenbüttel,
Kulturamt, Stadtmarkt 3-6, 38300

http://www.wolfenbuettel.de

 

 


Înapoi